Oțelul aliat folosit în stare-turnată este cunoscut și ca oțel aliat turnat. Pe baza aplicațiilor lor, oțelurile turnate aliate sunt clasificate în oțel de structură aliat turnat și oțel turnat aliat-special.
Primul este oțel turnat cu aliaj slab- și mediu-, utilizat în principal pentru fabricarea pieselor structurale mecanice generale. Acesta din urmă este în principal oțel turnat-aliat, cum ar fi oțel turnat-rezistent la uzură, oțel turnat inoxidabil și rezistent la-acizi, oțel turnat-rezistent la căldură și oțel turnat pentru scule aliaj.
Proprietățile de turnare ale oțelului de structură aliat turnat și ale oțelului turnat-scăzut aliat pentru scop-special sunt similare cu cele ale oțelului turnat carbon. Elemente precum cromul și molibdenul reduc fluiditatea oțelului topit.
Cuprul, manganul și nichelul îmbunătățesc fluiditatea. Rata de contracție în volum a oțelului este legată în principal de conținutul de carbon. Conținutul mai mare de carbon are ca rezultat o rată de contracție mai mare, iar influența elementelor de aliere asupra acestuia este relativ mică. Manganul și elementele care rafinează structura cristalină, cum ar fi vanadiul, titanul și zirconiul, pot reduce tendința de fisurare la cald, în timp ce cromul și molibdenul cresc tendința de fisurare la cald.
Datorită conductivității termice reduse cauzată de elementele de aliere, tensiunea de turnare crește, ceea ce duce la o tendință crescută de fisurare la rece a pieselor din oțel turnat, în special în oțelurile care conțin mangan, crom și molibden.
